Elena Udrea, primul mesaj după eliberare

  • www.njwc.info
  • decembrie 26, 2018
  • 0
Eliberată din penitenciar cu o zi înainte să împlinească 45 de ani, Elena Udrea a avut o intervenţie în direct luni seară, la câteva ore după ce perioada de calvar din Costa Rica a luat sfârşit, şi a lansat o serie de atacuri feroce, inclusiv la adresa preşedintelui Klaus Iohannis.

Imediat după ce Tudorel Toader a semnat actele care o scăpau de închisoarea din Costa Rica, Udrea a mers acasă pentru a-şi vedea fiica, Eva Maria, şi a petrece primele clipe alături de cei dragi: „Abia am ajuns acasă. Încercăm să încropim masa de Crăciun. Suntem bine acum. Ne pregătim şi pentru aniversarea de mâine. E ziua mea… Pentru mine, a fost o perioadă mai grea ca în 2015, când am fost în arestul din România. Există un copil, iar despărţirea de ea a fost foarte grea. Am lăsat-o la 13 zile şi am găsit-o mult mai mare. Îi mulţumesc mamei că e sănătoasă, că e bine. Cred că şi ea e curioasă să mă cunoască. S-a uitat la mine încontinuu. Mă bucur că sunt acasă de Crăciun, cu familia mea, cu copilul meu”, a fost mesajul scurt pe care fostul ministru l-a transmis luni seară, la Antena 3, înainte să iasă la atac: „Nebunia a început după 2014 încoace şi a început în momentul în care sistemul a fost lăsat liber, nu a mai fost nimeni care să poată să îl controleze, Iohannis este creaţia sistemului, domnul Dragnea a crezut că face pace cu sistemul şi că-şi dă prieteni cu Kovesi şi Coldea, deci nebunia a început după 2014 şi toate condamnările acestea abuzive şi ilegale. Sunt foarte multe lucruri de schimbat însă cred că pentru asta avem nevoie de lideri politici curajoşi”,

Fostul ministru a acuzat judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mai exact completurile de 5, că au dat sentinţe la comandă din 2014 şi până acum.

„Faptul că trei ani de zile s-au făcut aceste abuzuri, faptul că s-a încălcat legea şi s-au creat aceste completuri de judecată, de 5 judecători, prin faptul că preşedintele acestui complet era numit întotdeauna fie preşedintele Înaltei Curţi, fie adjunctul, era evident că erau complete de comandă. Dacă nimereai pe culoar, aşa cum am nimerit eu, spre exemplu, nu aveai nicio şansă la o judecată corectă. Nu aveam cum să fiu judecată corect cu Ionuţ Matei, în completul meu de judecată sau cu doamna Simona Popescu. Iar lucrul acesta a fost constatat în mod absolut curajos de CCR. Eu mă bucur că în cazul meu întâi s-a dat un termen de 28 ianuarie. Gândiţi-vă ce abuz.. să rămâi cu o hotărâre declarată nulă de CCR în arest încă o lună şi ceva, cât ar fi trebuit să rămân eu dacă nu se dădea un termen a doua zi după ce am avut această judecată”, a mai spus Elena Udrea.

Fostul ministru suţine că prin sentinţe nedrepte au fost îndepărtaţi mulţi lideri politici incomozi.

„Acest sistem prin care adversarii puterii oculte din România sunt executaţi sau erau executaţi, şi anume un dosar creat la SRI, preluat de DNA-ul lui Kovesi şi apoi trimis la ÎCCJ, unde completurile de cinci judecători dădeau sentinţe la comandă, era un sistem foarte bine pus la punct în care adversarii sistemului ocult erau executaţi şi scoşi din joc, fără nicio şansă la o judecată corectă. Motivul era acesta.. de a lăsa cale liberă sistemului condus multă vreme de Coldea, de Kovesi, de doamna Stanciu în strategial, or de a conduce România în mod ocult şi ilegal”, a completat Udrea.

Referior la informaţiile potrivit cărora ar fi fost audiată de cei de la FBI, fostul a declarat că „eu nu ştiu exact ce s-a spus cu povestea asta cu FBI-ul şi nu ştiu cine a avut interes să o inventeze. Categoric nu. (…) Şi în niciun caz nu aş minţi ca să îmi creez mie o situaţie favorabilă, chiar dacă asta ar însemna să ies din puşcărie din Costa Rica. Nici nu a venit nimeni de la FBI să mă întrebe ceva şi nici nu aş fi avut ce să le spun”.

Chestionată dacă regretă că a contribuit la numirea fostului procuror-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, Elena Udrea a spus că „dânsa era zeiţa anticorupţiei. Vorbim de anul 2013. Cine îşi imagina ce face doamna Kovesi? Oriunde, oricine ar fi susţinut-o tocmai pentru faptul că se lupta cu corupţia. S-a dovedit că dânsa era o persoană coruptă care făcea parte din acest sistem care îşi dorea să conducă România dincolo de clasa politică. Dânsa a fost un pion, omul potrivit pe care l-au găsit pentru funcţia aceasta. Au fost şi sunt mulţi alţii care au contribuit la succesul acestui sistem. Din fericire, se pare că lucrurile încep să intre într-o oarecare normalitate”.

Elena Udrea, despre momentul arestării în Costa Rica: Bica a fost luată de pe stradă, i s-a pus pistolul la cap

Fostul ministru Elena Udrea a povestit, marţi dimineaţă, momentul arestării sale şi a Alinei Bica în Costa Rica, precizând că fostul procuror-şef DIICOT a fost luat de pe stradă şi i s-a pus pistolul la cap, în condiţiile în care ele anunţaseră unde sunt.

„Gândiţi-vă că eram pe stradă cu copilul meu, la prima ieşire cu un copil de 13 zile. Ne întorceam acasă pentru că trebuia să mănânce. M-au luat de pe stradă şi nu i-a interesat. E foarte greu cu drepturile omului oriunde în lume. Alina Bica a fost luată de pe stradă, i s-a pus pistolul la cap, în condiţiile în care noi anunţaserăm unde suntem, aveau telefoanele noastre, ale avocaţilor, nu ne-am ascuns, nu am fugit. Eu pot să trec peste foarte multe lucruri şi probabil că Dumnezeu mi-a dat putere să rezist la multe încercări, dar faptul că am fost luată de lângă copilul meu de 13 zile şi timp de trei zile nu a interesat pe nimeni că un copil creşte fără mamă şi e nevoit să se hrănească altfel decât la sânul mamei, pentru mine a fost o încercare care mă pune pe gânduri”, a declarat Elena Udrea, la Antena 3.ro

Elena Udrea şi Elena Udrea au fost eliberate din arestul din Costa Rica după ce autorităţile române au renunţat la cererea de extrădare, ca urma a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de suspendare a executării pedepsei până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare depuse. Avocaţii Elenei Udrea au contestat alcătuirea completului de 5 judecători care l-a judecat pe fostul ministru în dosarul „Gala Bute”.

Lasă un răspuns